22 iulie 1456: Victoria de la Belgrad/Nándorfehérvár
22 iulie 1456: Strălucită victorie, la Belgrad/Nándorfehérvár, a lui Hunyadi János/Ioan(Iancu) de Hunedoara, Ioan Hunyadi/Johann Hunyadi/Janko Sibinjanin, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mehmet al II–lea, cuceritorul Constantinopolului.
În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l–a caracterizat pe Ioan de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Cristos”.
În 22 iulie, întreaga tabără cruciată a trecut râul Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile otomanilor au fost capturate şi întoarse împotriva oastei Semilunei.
Însuşi sultanul a fost în primejdie, fiind rănit de o săgeată, dar a fost salvat de aga ienicerilor, Hasan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe padişah cu propriul său trup. Cele trei contraatacuri otomane au fost respinse de ostaşii conduşi de Ioan de Hunedoara, cu ajutorul tunurilor capturate.
La 23 iulie, otomanii s-au retras, evacuând tabăra. Aceasta a căzut în mâinile oștirii creştine, care a găsit o pradă enormă, dar şi germenii unei molime cumplite.
Europa sărbătorea victoria la curtea imperială germană, la Veneţia, în Anglia, papa onorându-l cu laude „până deasupra stelelor” pe Ioan de Hunedoara, considerat fortissimus athelta Christi (atletul cel mai puternic al lui Cristos).
Legenda spune că în semn de omagiu şi aducere-aminte, în fiecare zi se trag clopotele în toate bisericile catolice la ora 12, oră la care s-a consemnat victoria oștii lui Ioan de Hunedoara asupra celei a lui Mehmed al II-lea.
Realitatea este alta.
„Ştirea că hunedoreanul a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei a ajuns mai iute la Buda decât bula papei Calistus al III-lea. În“Bulla turcorum” papa îi cheamă pe toţi creştinii la rugăciune contra păgânilor (“Omnipotens sempiterne Deus”) şi dispune ca în fiecare biserică, în fiecare zi, să se tragă clopotele după rugăciunea de la ora trei după-amiază (nonas) şi înainte de cea de la ora şase (vesperas).
Nici un cuvânt despre Ioan de Hunedoara, bula a fost emisă la 29 iunie, cu trei săptămâni înainte de victoria de la Nandoralba.
Bulla turcorum. Johannes Gutenberg, cca. 1456 (Princeton University. Scheide Library.. S2.4).
Peste 45 de ani, papa Alexandru al VI-lea cu tristeţe constată că sunetul clopotelor nu mai are efect asupra sufletelor şi “prelucrează” bula papei Calistus al III-lea, ca să atragă atenţia lumii asupra unei datorii permanente, apărarea creştinismului.
Începând din anul 1500, cu excepţia ultimilor două zile din Săptămâna Patimilor – fiindcă în acele zile “pleacă la Roma” – clopotele bisericilor catolice sună la miez de zi.
De fapt, în amintirea victoriei de la Belgrad papa Calistus al III-lea a instituit sărbătoarea “Schimbarea la Faţă”, la 6 august 1456, în acceaşi zi în care a primit scrisoarea lui Huniade despre succesul repurtat asupra turcilor.”
Textul dintre ghilimele a fost primit de la doamna Maria Roșu din Arad.
Marele comandant transilvănean a căzut răpus de ciuma răspândită din tabăra otomană, la Zemun/Zimony/Semlin/Taurunum, în 11 august 1456, azi o suburbie a Beogradului.
A fost înmormântat la Alba Iulia/Gyulafehérvár/Karlsburg, în inima Transilvaniei natale. Victoria de la Belgrad a reuşit să stopeze expansiunea otomană timp de 65 de ani, cetatea fiind cucerită de abia în anul 1521, de oastea sultanului Suleiman al II-lea Magnificul.
Ca o paranteză…Să nu uităm episodul petrecut în 21 iulie, când Titus Dugović/Dugovics Titusz/Titus Dugovics, un erou legendar al Regatului Maghiar, de origine etnică croată sau sârbă, unul din cei mai credincioși soldați ai lui Ioan de Hunedoara( a luptat și la Varna în 1444 alături de acesta) a murit eroic.
Când un soldat otoman aproape reușise să împlânte steagul sultanului, în vârful bastionului cetății Belgrad,Titus Dugović/Dugovics Titusz, l-a prins în brațe, prăbușindu-se amândoi de pe bastion.
Totuși, existența lui reală este discutabilă, sau cel puțin a unui personaj cu acest nume( vezi http://mult-kor.hu/20090619_igy_lett_romantikus_nemzetkepunk_hose_dugovics_titusz, sau Szőcs, Tibor: Egy „legendás” hős: Dugovics Titusz története. Hadtörténeti Közlemények, 2009. p. 3-35.)
