Adevăr sau legendă ? Der Schmecker
Motto,
Cine bea, doarme
Cine doarme nu păcătuiește
Cine nu păcătuiește e sfânt
În concluzie: cine bea e sfânt!
Prin evul mediu târziu, sașii din Siebenbürgen treceau Carpații, pentru schimburi comerciale și ajungeau și prin zona Drăgășanilor, din Valhia Mică(Oltenia), de unde cumpărau mari cantități de vin.
Ofereau la schimb articole de meșteșugărie, pe care sașii le produceau, la o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgășani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii sași. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare, pe care-l aveau.
Cum sașii nu prea erau obișnuiți cu beutură multă(ei erau, mai degrabă, obișnuiți cu munca), se “amețeau” repede, iar când începeau negocierile, pentru prețul produselor, erau aproape beți și nu mai reușeau să vândă la preț bun.
Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau iar să guste și din ăla și din ăla și din acela și imediat negustorii sași se “pileau” la loc.
Când încărcau butoaiele cu vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preț mai mare decât cel normal, vinul bun era înlocuit, cu zaibăr și tulburel, adică cu vin de masă.
Când au ajuns acasă, Burgermeisterul(primarul) și-a dat seama că concitadinii săi au fost păcăliți: au vândut ieftin produse de calitate și au cumpărat scump, vin prost.
I-a întrebat cum au decurs negocierile și și-a dat seama de strategia oltenilor…
Se zice că, la Belona, era o veche cârciumă situată chiar pe Dealul Viilor, unde era o frumoasă crâșmăriță pe care o chema Șani. Toți cei care vizitau cârciuma o rugau să cânte, spunându-i „Dragă Șani…” și de aici și numele de Drășășani. Singurul sâmbure de adevăr al acestei legende este existența Vilei Belona, probabil cândva cârciuma, situată pe Dealul Viilor, la vreo 7 km în dreptul satului Călina.
În anul următor, au pornit din nou negustorii sași, spre podgoria Drăgășani, pentru a face schimb de produse și pentru a aduce vin în Transilvania.
Negustorii au fost ospătați și au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai țineau pe picioare, au început să negocieze si să facă afaceri.
Oltenii își frecau mâinile de bucurie, că iară i-or păcălit pe sași. Dar, supriză, dintre negustorii transilvăneni, s-a ridicat unul, căruia toți îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”.
O fetească regală și o albă, urmate de doi caberneți de Jidvei ?
Dintre toți el era singurul care, nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat prețul de vânzare al produselor de orfevrărie, el a gustat vinul și a stabilit prețul de cumpărare, a vegheat ca vinul de calitate, să fie încărcat în căruțe.
Astfel, sașii, numai după ce au adus cu ei un „Der Schmecker”, au putut face un comerț cinstit cu oltenii.
Aceasta este, foarte probabil, originea cuvântului “șmecher”, cel puțin din punctul de vedere oltenesc(acum și românesc)…
crame particulare din Ardeal
Din cele de mai sus rezulta ca este nu cel care . In limba romana cuvantul are cel de al doilea sens. Este inca un exemplu de preluare, fara prea mult discernamant, a unui cuvant strain caruia i-am denaturat sensul !
Revin asupra comentariului anterioar deoarece la preluare au fost eliminate cateva cuvinte pe care, dorind sa le subliniez, le-am scris intre niste caractere speciale. Prima fraza este asa:
Din cele de mai sus rezulta ca smecher este cel care nu poate fi pacalit, nu cel care pacaleste.
Sasii ardeleni aveau vin din propria productie. Negustorii care cumparau vin in cantitati mai erau evrei si ei vorbeau limba germana-idis. In rest putem urma firul legendei.
foarte probabil să fi fost așa…legenda e frumoasă, totuși…