tudorduică-transsylvanica.ro

Biserica ortodoxă din Transilvania a fost mai degrabă nefavorabilă unirii cu Vechiul Regat, pe când cea greco-catolică a fost, aproape în totalitate, pro-unire.

Din foarte multe surse documentare constat un fapt mai degrabă surprinzător pentru mulți dintre noi.
 
Înainte de momentul 1 decembrie 1918 biserica ortodoxă din Transilvania a fost mai degrabă nefavorabilă unirii cu Vechiul Regat, pe când cea greco-catolică a fost, aproape în totalitate, pro-unire.
 
Una din explicații, probabil cea mai importantă, este aceea a autonomiei bisericii ortodoxe din Transilvania obținută de pe vremea lui Andrei Șaguna prin Statutul Organic din 1868 bazat pe principiul subsidiarității. În Austro-Ungaria ei erau stat în stat, efectiv…
 
Articolul I din Statut.
„Biserica greco ortodoxă română din Ungaria şi Transilvania fiind Biserică autonomă are dreptul ei canonic, garantat prin Articolul de Lege IX din anul 1868, de a-şi reglementa, administra şi conduce independent afacerile sale bisericeşti, şcolare şi fundaționale la toate nivelele, după forma reprezentativă, respectând însă în totalitate dreptul de supremă inspecție a Majestății Sale”.

 
Biserica greco-catolică nu a beneficiat de o astfel de autonomie depinzând de ierarhi maghiari romano-catolici, în mai toate deciziile importante. În această perioadă biserica greco-catolică are probleme grave de rezolvat, datorită dorinţei Vaticanului, sprijinit de Casa Imperială de la Viena, de a se trece la catolicizare completă a bisericii româneşti în special după conciliul din 1870-1871.
 
Ierarhii greco-catolici au sperat că vor beneficia de un statut mai favorabil în cadrul statului român. Din nefericire, nu a fost așa nici măcar în perioada interbelică, episcopii și preoții greco-catolici sfârșind tragic în închisorile bolșevice.
 
Clericii ortodocși din Transilvania, Banat sau Partium cunoșteau foarte bine situația penibilă și deplorabilă în care se găsea biserica ortodoxă din Vechiul Regat. Ortodocșii aveau cel mai bun statut dintre toate confesiunile din regatul maghiar. Statut pe care știau că-l vor pierde prin unirea cu Vechiul Regat
 
Din acel moment, nu doar fiindcă tradiția ortodoxă se plia ușor la cerințele politicului, ierarhia bisericii ortodoxe din Ardeal a fost mai loială statului austro-ungar decât biserica greco-catolică.
 
Clericii superiori ortodocși au fost mai moderați și nu s-au implicat prea mult în mișcarea naționalistă a românilor din Imperiu, fiindcă beneficiau de o libertate de mișcare aproape totală.
 
De remarcat că juristul Arhiepiscopiei Sibiului, Ioan de Preda, publica în anul 1914 o lucrare fundamentală despre constituția bisericii ortodoxe române din regatul maghiar.
 
În același timp(anii 1910-1914), omologul său de la Blaj, Iuliu Maniu, se erija în conducător al mișcării naționale românești din Ardeal și decidea viitorul regiunii anume unirea cu România, deci separarea de Ungaria.
 
Nu discutăm acum ce a fost bine, ce a fost rău, fiindcă istorie paralelă nu există. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Curentul pro-unire a fost mai activ și mai puternic decât cel pro-independență sau pro-autonomie într-un viitor stat federal maghiar.
 
Deci, în concluzie, conducerea bisericească ortodoxă a mers cu valul naționalist, condus de fruntașii majoritar greco-catolici și de vârfurile clerului greco-catolic, în toamna anului 1918. Oarecum contra voinței sale.
 
Episcopul Mangra, episcopul I. Papp de la Arad şi Miron Cristea de la Caransebeş semnează o scrisoare de protest împotriva intrării trupelor româneşti în Transilvania, în anul 1916, patria lor (Austro-Ungaria) pentru ei este mai importantă decât Regatul României. Mai mult, ei cheamă poporul român transilvănean la luptă împotriva armatei Regatului României. Protestul lor şi telegrama o publică în Telegraful Român din august 1916.
 
Doi dintre episcopii care au semnat scrisoarea de protest împotriva intrării trupelor române în Transilvania, I. Papp şi Miron Cristea, ţin cuvântări la adunarea de la Alba-Iulia şi vorbesc despre măreaţa zi a unirii. Vântul bătea mai puternic dinspre București…
 
După unire, ierarhii ortodocși din Transilvania au purtat nu mai puțin de 6 ani tratative privind respectarea autonomiei bisericești, de care beneficiaseră în Austro-Ungaria, cu oficialități care habar nu aveau ce însemnau principiile autonomiei și subsidiarității bisericești, dar nici nu aveau vreun interes să le recunoască ardelenilor autonomia.
 
Greco-catolicii în dorința lor de a scăpa de sub controlul autorităților romano-catolice au militat deschis pentru unire. După exact 30 de ani, au încetat să mai existe, pentru 42 de ani…
 
Vă las pe fiecare din voi să tragă concuziile de rigoare. Am încercat să fiu cât mai concis și să evit subiectivismul, mai ales fiindcă sunt de confesiune greco-catolică.
 
bibliografie,
 
1. Reforma constituţională din biserica ortodoxă a Transilvaniei între 1850-1925, de Paul Brusanowski
https://www.academia.edu/2086547/Reforma_constitu%C5%A3ional%C4%83_din_biserica_ortodox%C4%83_a_Transilvaniei_%C3%AEntre_1850-1925
 
2. Învăţământul confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918, ed, II, de Paul Brusanowski
https://www.academia.edu/2086548/%C3%8Env%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3%A2ntul_confesional_ortodox_din_Transilvania_%C3%AEntre_anii_1848-1918_ed_II
 
3. “RELAŢIA BISERICILOR ROMÂNEŞTI CU STATUL, ÎN TRANSILVANIA ŞI BANAT ÎNTRE 1848-1919”. de Gheorghe Ardelean.
http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/istorie/Ardelean_Gheorghe_ro.pdf
 
4. Biserică, Stat, Naţiune în viziunea unor oameni politici români din Transilvania (1848-1918). Poziţie ortodoxă, de Pr. Ioan Gheorghe Retegan
http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/teologie/retegan_ioan_gheorghe_ro.pdf
 
5. Păcăţean, Teodor V., Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor sub Coroana ungară, vol. 1-8, Sibiu, 1904, 1905, 1907, 1909, 1910, 1911, 1913;

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: