tudorduică-transsylvanica.ro

Cizer/Csizér/Tschissern

Cizer, colcvial Țizer, în maghiară Csizér, în germană Tschissern, provincia Crișana/Körösvidék/KreischgebietKriszana,  regiunea istorică Partium/Părțile Ungurești este un sat atestat din anul 1219 cu denumirea de Cesar. Aparținea cetății Crasna(1219 t. Cesar, Kraszna vár tartozéka), o veche cetate de pământ/várföld.

Locuitorii făceau parte dintre așa numiții iobagi ai castrelor/várjobbágy/iobagio castri(1219-ben a várjobbágyok és várnépek Kraszna várához tartozó várföldként követelték vissza).

Fată din Cizer, 1937: spăcel (cămașă) cu vrâstă peste mânecă, tieptar, stoli la gât, chischineu pe cap, poale, zadie neagră încrețită și decorată cu roate, cizme roșii.

În jurul anului 1300 aparținea de cetatea Valcăului/ Valkó várá. Din anul  1329 avem atestată denumirea actuală Chyzer. În anul 1594 satul apare ca aparținând de domeniile cetății Șimleu(Chizer, Somlyó várának tartozéka).

Apar și nume de cnezi sau voievozi ai vlahilor(vezi Adrian Andrei Rusu: Ioan de Hunedoara și românii din vremea lui, p. 160, 253, Cluj Napoca 1999. ) – voievodul Petru din Cizer la 1449.

Mai găsim și numele lui Tivadar Baboș, locuitor într-o sesie iobăgească în Cizer, în anul 1658, voievod de sub Meseș.

Bărbat din Cizer, 1940: clop, buică, gaci (izmene) și cizme negre.

Aproape în permanență a făcut parte din comitatul Crasnei/Kraszna vármegye/Krasnaer Komitat(1341 in comitatu de Karazna).

A aparținut mai multor familii nobiliare, de-a lungul timpului. Până în 1491 a aparținut familiei Csaholyi, apoi  Bánffi-eștilor și Báthori-eștilor, iar din 1777 a fost preluat de nobilul Cserei Farkas.

În anul 1715 satul apare ca fiind nepopulat. În 1720 aveam 18 gospodării, 10 de iobagi/jobbágy și 8 de jeleri/zsellér, 12 erau familii de români și 6 de maghiari.

Un moment important din istoria satului a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor din 1850. O conscripție de la 1808 surprindea nu mai puțin de 66 de sesii iobăgești vechi și 39 de sesii noi în sat.

După reformă toate acestea au revenit în proprietatea familiilor din sat. În urma acestor schimbări starea socială și materială a foștilor iobagi s-a îmbunătățit, conducând la consolidarea gospodăriilor și formarea unei pături de săteni mai înstăriți.

În 1890 trăiau în 159 de gospodării 1.209 locuitori din care 1.159 români, 11 maghiari și 39 de alte naționalități, în special evrei şi germani. În anul 1910 existau 1.264 de greco-catolici, 21 mozaici și 6 romano-catolici.

În școala din Cizer s-a ținut, în 15 septembrie 1885, adunarea generală a Reuniunii Învățătorilor Români din comitatul Sălajului(este vorba de Școala veche, la Drumul Țării și este declarată monument istoric. În fața școlii se păstrează un clopot cu inscripția „Scolei Rom[ânești] din Cizeru 1867”).

În anul 1891, tot în Cizer a avut loc întâlnirea preoților din protopopiat, luându-se decizii legate de funcționarea grânarele parohiilor, prin care să fie asigurate venituri pentru școli și rezerve pentru săracii satelor.

Biserica greco-catolică de lemn din 1772, care se află la Muzeul Etnografic din Cluj.

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: