Coaș/Kovás/Kowasch, Ţara Chioarului/Kővárvidék/Kovarer Distrikt
Coaș, mai demult Covaci, Covaciu, Coas, în maghiară Kovás, alternativ Kovács, în trad. „Fieraru”, în germană Kowasch, Ţara Chioarului, în maghiară Kővárvidék, în germană Kovarer Distrikt, azi în judeţul Maramureş, regiunea istorică Partium. Din 1876, a fost parte a comitatului Sătmar/Szatmár vármegye/Komitat Sathmar.
Are în administrare şi satul Întrerâuri/Láposköz(adică Între Lăpușuri)/Zwischenbach, unde se află de fapt biserica din fotografii, adică Biserica de piatră greco-catolică Sfinţii Arhangheli, construită de localnici în anul 1730 şi preluată în 1948 de BOR, evident nerestituită nici până astăzi…
Este o biserică cu pereți din piatră, dar cu acoperiș și turn din lemn. Ferestrele sunt mici, iar acoperișul de șindrilă, din care se ridică turnul cu foișor și coif piramidal cu bază pătrată, continuat octogonal. Pe latura sudică se mai vede și astăzi ancadramentul sculptat al ușii inițiale. Interiorul bisericii este zugrăvit în alb.
Atestare documentară relativ târzie, 1405- Komas„villa olachalis”. Totuși avem o atestare timpurie(1231? Koaspotak) a văii Coașului.
A fost, se pare, un sat întemeiat de vlahi. În anul 1566 era un sat liber de orice obligații fiscale, fiind dator doar Cetății din Chioar/Kővár/Kovarer Burg, cu producerea de cărămizi arse.
După demantelarea Cetății Chioarului, mai exact din 1719, a trecut în proprietatea familiei nobiliare Teleki. Cum locuitorii erau libertini sau nemeși, nu au acceptat să devină iobagi și au refuzat să plătească, sau să lucreze pentru noul proprietar, o parte plecând în alte localități din Marele Principat al Transilvaniei, cei rămași ducând lungi procese cu familia Teleki, pentru drepturile lor, reobținute pe deplin în 1770.
În anul 1647 încă aparținea de Cetatea Chioarului(Kouas, a Kővári Uradalom része, poss. Kouas (Makkai 443, 444, 445)). Iată câteva menționări documentare ale apartenenței la districtul autonom al Chioarului:
1566-1784 Kővár Vidéke;
1790-1850 Kővár Vidéke;
1800, 1817 Districtus Kövár, in processu Berkesiensi;
1827 In Districtu Kövár; 1839 Kővár Vidéke Berkeszi j.;
1863 Kővár vidéke Berkeszi j.;
1873 Kővár Vidéke Nagy-Somkuti j.;
Satul se află în zona de interferență etnografică cu Țara Lăpușului/Lápos-vidék/Laposcher Land, ceea ce se mai poate vedea în tradițiile locale, dar mai ales în portul tradițional țărănesc.
Portul femeiesc cuprindee poale din pânză de cânepă, peste care se poartă așa numita “zadie de-a brâu”, iar în partea de sus spăcel și laibăr. Spăcelele se fac cu pene, cu ciur, cu cipcă sau chiar brodate. Poalele sunt făcute cu cipcă sau pene, cu coțtisori, cusute foarte larg, cu “broaște”, cum zic muierile din sat. Pe cap se poartă “zadia” de păr sau de delin. Bărbații poartă izmene largi și cămeșă gye pânză, iar iarna cioareci și căput din lână țesută. Vara se poartă clop, iarna cușmă. Cizmele erau obligatorii, ca semn al apartenenței la nemeșime, sau la țărănimea liberă.
În anul 1880, din cei 1.042 locuitori, 937 erau români, 53 evrei, 28 germani şi 24 maghiari.
966 erau greco-catolici, 60 mozaici şi 20 romano-catolici sau protestanţi.
În anul 2002, din cei 1.351 locuitori, 1.346 erau români şi 5 maghiari, 1.283 erau ortodocşi, 5 romano-catolici , restul neoprotestanţi.