tudorduică-transsylvanica.ro

Despre nobilii vlahi/români din Transilvania, în perioada premergătoare Supplex-ului din 1791.

 

În secolul al XVIII-lea nobilimea românească din Transilvania era o realitate vie și palpabilă prin documente.

Rolul său în constituirea națiunii politice românești și în afirmarea drepturilor sale, se cerea a fi unul de prim ordin, într-un spatiu istoric tradițional conservator, în care modelul formării națiunii politice, se întemeia pe evoluția națiunii nobiliare feudale.

Nobilimea românească nu avea capacitatea de a conduce ea însăși acest proces și cu certitudine nu singură, din motive istorice binecunoscute. Totuși, ea este anexată pur și simplu, ca un element sine-qua-non, cu prezentul și trecutul său, unui proces inexorabil, care obliga însă la „despărțirea apelor”.

Episcopul greco-catolic Inocențiu Micu-Klein, fondatorul programului național, integra de la început no­bilimea, în cuprinsul națiunii, ca elementul ce ar trebui să consacre politic ridicarea națiunii între stările Transilvaniei.

Atenția sa e concentrată mai ales pe ținuturile Hunedoarei, Chioarului și Făgărașului(era vorba doar de Principatul Transilvaniei, deci nu și de Banat, Maramureș, sau alte regiuni), unde majoritatea nobilimii era de etnie românească.

El acuza despuie­rea acesteia de drepturile sale, impunerea la obligații, neadmiterea în anumite funcții și pretinde, în mod repetat, loc în Guberniu, funcțiile de căpitan suprem în Chioar și Făgăraș și cea de comite suprem în Hunedoara, locuri de asesori la Tabla Regească, pentru nobilii români.

Inamicilor, care opinau că românii sunt în exclusivitate de condiție plebee, le replica viguros: „avem 700 de nobili în întreg Prin­cipatul”…

Supplex-ul din 1791 a fost scris în numele clerului, nobilimii, stării militare și a celei orășenești, a întregii națiuni române. Acest document face din existența nobilimii române ardelene, un argument important al șubrezeniei edificiului constituțional al Transilvaniei, bazat doar pe trei națiuni recepte.

Documentul nuanțează starea de fapt din Principat, cel puțin din punct de vedere legislativ.

În document se susține că, națiunea românească n-a fost exclusă de la imunitățile si privilegiile nobiliare niciodată de-a lungul istoriei, nobilii români de religie catolică ori calvină au ajuns la cele mai mari funcții și chiar principii calvini, sub care s-au adoptat Approbatele, au ridicat pe mulți nobili români, în rândul adevăraților nobili.

Deci, natiunea românilor, n-a fost niciodată despuiată de drepturile regnicolare, sau declarată oficial tolerată, prin vreun act al puterii legislative din Principat.

Situația reală este însă alta, nobilimea română este marginalizată, discriminată, mai ales cea ținând de credința ortodoxă.

În document se mai spune despre ideea egalității străvechi, în drepturi regnicolare a nobilimii românești, „soarta cât se poate de înfloritoare” a națiunii române până în secolul al XVI-lea, ilustrând aceasta, cu ascensiunea unor Ioan de Hunedoara, Matia Corvin, cancelarul Jósika, Nicolae si Matei Olahus, care nu-și „ascundeau originea lor românească și… se mândreau că ei și națiunea lor, își trag originea din coloniile romanilor”.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: