Despre Răzoare(Mașca)/Macskamező/Katzenfeld, Țara Lăpușului/Lápos-vidéke/Laposcher Land

Răzoare, mai demult Mașca, Macicu, în maghiară Macskamező, în germană Katzenfeld, Țara Lăpușului/Lápos-vidéke/Laposcher Land. Denumirile din maghiară și germană înseamnă „Câmpul Mâței”.

Denumirea veche de Mașca a fost schimbată în anul 1925 în Răzoare. Suna prea unguresc… Astăzi, aparține administrativ de orașul Târgu Lăpuș(colocvial Lăpușu Unguresc)/Magyarlápos/Laposch.

Sat atestat documentar în anul 1500, cu denumirea de Machkamezew, dar satul este cu certitudine mult mai vechi.

În acea perioadă aparținea familiei nobiliare Vele(Valea). Legenda spune că unul din strămoșii acesteia a capturat o pisică sălbatică, pe locul viitorului sat. După anul 1500 apare ca proprietar și familia nobiliară  Bánffy.

În jurul anului 1553 aparținea de Cetatea Ciceului/Csicsó vára/Burg Csicso, fiind pomenit un voievod Vele György. În anul 1608 aparținea domeniilor cetății Martinuzzi din Gherla(Szamosújvári Uradalom, Láposi j).

În perioada 1600-1721, zeci de familii locale și-au căpătat nobilitatea. Printre cele mai cunoscute și bogate au fost familiile Pap/Cziczok/Mán și Orosz , adică Pop/Ciceu/Man și Rusu. În anul 1843 existau 90 de familii de nemeși de etnie românească.

În evul mediu a aparținut comitatului Solnocul Inferior/Belső-Szolnok vármegye/Komitat Unterer-Sollnok, iar după 1876, comitatului Solnoc-Dăbâca/Szolnok-Doboka vármegye/Komitat Sollnok-Doboka(1721-Belső-Szolnok vm., Felső j.; 1800, 1817, 1839 C. Szolnok Interior, in Superiori Circulo, Processu Magyar Laposiensi).

În anul 1850, din cei 574 de locuitori, 462 erau români, 51 țigani, 41 evrei, 16 maghiari și 14 diverși. 378 erau ortodocși, 135 greco-catolici, 41 mozaici, 13 romano-catolici și 7 reformați.

Între anii 1919-1925 a aprținut județului Solnoc-Dăbâca, plasa Lăpuşul unguresc, iar între 1925-1940 de județul Someş, plasa Lăpuş. În timpul comunismului, satul  a fost inclus în regiunea Maramureș și apoi, din 1968, în județul Maramureș.

Satul a avut o biserică de lemn, construită din anul 1740, care a fost mutată în anul 1891 din satul Glod/Szamossósmező/Glatt, Salzfeld, acum în județul Sălaj.

O altă biserică de lemn a fost construită între timp, mai exact în anul 1875. Bănuiesc că una era ortodoxă și alta greco-catolică, dar nu am date concrete.

Presupun că cea adusă din Glod, unde în anii 1740 comunitatea românilor era greco-catolică, dar și după arhitectura ei, ar fi cea greco-catolică.

Recomand spre citire, din păcate doar în limba maghiară,

Kádár József: Szolnok-Dobokavármegye monographiája V.: A vármegye községeinek részletes története (Lápos–Rózsapatak).Közrem. Tagányi Károly, Réthy László. Deés [!Dés]: Szolnok-Dobokavármegye közönsége. 1901.