File de istorie transilvană
Și în acest an, voi încerca să vă arăt cât mai multe dintre personalitățile Transilvaniei, Părților Ungurești, Banatului și Bucovinei, voi insista ceva mai mult pe cele de etnie românească despre care nici una din istoriografiile locale, română, germană sau maghiară, nu au scris prea mult din motive diferite dar cu un rezultat identic…
Biserica greco-catolică din Măeriște/Krasznahídvég/Bruckenthal, vremelnic stăpânită de BOR. – sursa, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:RO_SJ_Maeriste_1.jpg
Cât mai puține informații despre elitele românești din Banat, Bucovina și mai ales Transilvania. Pentru istoriografia română oficială și convenabilă(o adevărată Sfântă Scriptură, din care dacă ai tupeul să ieși, devii automat antiromân), a fi român ardelean sau bănățean, înseamnă să fii automat un biet iobag sau jeler, exploatat de grofii unguri sau de grafii austrieci.
Nu tu nobili, nu tu oameni liberi, nu tu elite culturale și științifice, nu tu burghezie, nu tu militari de înaltă clasă…Nimic, fiindcă dacă ai recunoaște toate acestea, s-ar duce dracului tot ce s-au chinuit politicienii români să clădească, în a stigmatiza maghiarimea în ansamblul ei și de face din românimea din imperiu, o masă inertă de exploatați salvați din chinurile jugului austro-ungar, de armatele fraților regățeni…
Pe partea cealaltă, până la unirea din 1918, românii și mai ales elitele lor, nu prea erau băgate în seamă de arogantele elite austro-ungare. Doar după 1900-1910 au început să își nuanțeze poziția. Iar după ce au pierdut 70% din teritoriile imperiale, a fost deja prea târziu…
Azi, nu se mai poate contesta existența și importanța elitelor românilor ardeleni și bănățeni, de la 1200( de când avem informații certe despre ei) până azi.
Alături de maghiari și de sași, sunt și au fost românii ardeleni sau bănățeni. Mult mai importanți decât ar vrea unii și alții, de prin diferite capitale, să recunoască.
„Alexandru Aciu (n. 1875, Măeriște/Krasznahídvég/Bruckenthal, comitatul Sălaj, Austro-Ungaria – d. 1954, Cluj/Kolozsvá/Klausenburg) a fost avocat, politician, deputat, senator și prefect.
A absolvit Dreptul la Cluj, practicând ulterior avocatura în mai multe localităţi: Arad, Bistriţa/Bistritz/Beszterce, Zălau/Zilah/Zillenmarkt, Dumbrăveni/Elisabethstadt/Erzsébetváros.
S-a stabilit la Şimleu Silvaniei/Szilágysomlyó/Schomlenmarkt, iar din anul 1918 a devenit directorul Băncii „Silvania”, din localitate.
În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară. După prăbuşirea Imperiului austro-ungar, în toamna anului 1918, a luat parte activă la formarea Consiliului Naţional Român şi a Gărzii Naţionale Române din zona Şimleu Silvaniei. A fost ales secretar al C.N.R. şi comandant al G.N.R. local.
A condus delegaţia Şimleului la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, unde a fost ales membru în Marele Sfat Naţional.
În luna martie 1919 este arestat de armata roşie maghiară şi dus în Ungaria ca ostatic. Reuşeşte să evadeze şi să se întoarcă acasă, unde va fi numit la 7 mai 1919 prim-pretor al plasei Şimleu Silvaniei.
În perioada interbelică a fost ales deputat şi senator în primul Parlament al României.
A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal, organizaţia din Sălaj.
Între 1925-1937 a fost director al Gazetei de Duminecă şi al Băncii „Silvania”.
Între anii 1928-1931 a fost prefect al judeţului Sălaj.
Stabilit la Cluj, a fost expulzat de autorităţile maghiare în anul 1940, după ce nord-vestul Transilvaniei a fost cedat de România Ungariei în urma Diktatului de la Viena. După expulzare, a lucrat ca şi notar la Ineu, judeţul Arad.”
Bibliografie
Bălaş, Otilia; Bódis, Ottilia – Oameni de seamă ai Sălajului, Dicţionar bibliografic, volumul I, A-K, Zalău, 2004