În 27 iunie 1192, I. (Szent) László/Ladislau I cel Sfânt/Ladislaus I. der Heilige a fost canonizat
În anul 1046(alte surse vorbesc de 1040 sau 1048) se năștea, undeva în regatul polon, poate la Kraków/Cracovia//Krakkó/Krakau, viitorul rege al Ungariei I. (Szent) László, în românește Ladislau I cel Sfânt, în germană Ladislaus I. der Heilige, în poloneză Władysław I Święty.
A fost canonizat de Biserica Catolică, în 27 iunie 1192.

Cronica pictată/képes krónika/Chronicon Pictum
Sora sa Ilona(Árpád-házi Ilona/Szép Ilona, Jelena Lijepa, adică Elena cea Frumoasă) era văduva ultimului rege croat, Dmitar Zvonimir(Zvonimirus Demetrius Rex Sclavoniae, Croatiae, Dalmatiae), ultimul rege din dinastia croată, dar nu și moștenitoarea legală a tronului.
Tronul Croației devenind vacant, partidele nobililor croați n-au putut să cadă de acord cu nominalizarea noului rege, astfel au loc acțiunile militare din anul 1091 în care regele maghiar a ocupat Croația și Slavonia, cucerire militară ce va atrage inclusiv dezaprobarea papei Urban al II-lea. Opoziția papei rămâne lipsită de orice efect, datorită conflictului militar dintre Statul Papal și Sfântul Imperiu Roman/Heiliges Römisches Reich.
Initțal Ladislau va impune guvernator pe nepotul său Álmos, iar ulterior Croația și Slavonia vor deveni banate(ducate de graniță) ale regatului Ungariei, Ladislau devenind astfel și rege al Croației, Dalmației și Slavoniei. Din acel moment(anul 1091) și până în anul 1918 suveranii maghiari au purtat- oficial – titlul de rege al Țărilor Sfintei Coroane: Ungaria, Croația, Slavonia și Dalmația.
După anul 1113, rămășițele pământești i-au fost mutate la Oradea/Várad/Wardein/Varadinum oraș care a fost fondat chiar de „Sanctus Ladislaus Rex”.
Ar merita amintită și bătălia de la Kerlés/Chiraleş/Kirileis, din anul 1068, prin care pune capăt definitiv conflictelor seculare cu pecenegii și incursiunilor acestora în zonele controlate de maghiari. Evenimentul stă la baza arhicunoscutului ciclu imagistic „Legenda Sfântului Ladislau”, cu scenele descoperirii izvorului denumit Szentlászó forrás de lângă Cheile Turzii/Tordai-hasadék/Thorenburger Schlucht(despicarea stâncii cu barda), răpirii „fiicei episcopului de Oradea” de către hanul „cuman”(de fapt peceneg), lupta corp la corp cu hanul și ajutor dat de către fată în răpunerea inamicului.

„Legenda Sf. Ladislau” în frescă, la biserica din Ghelința/Gelence/Gälänts, Gelentz
În timpul războiului cu cehii s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra/Nyitra/Neutra, în 29 iulie 1095.
Ulterior, după anul 1113, rămășițele pământești i-au fost mutate la Oradea Mare/Nagyvárad/Großwardein, în vechea catedrală (distrusă, în 1241, de marea invazie mongolă). Se pare că informația despre înmormântarea (temporară) a regelui la Mănăstirea Benedictină din Somogyvár/Šemudvar are la bază interpretarea greșită a unei fraze din cartulariul abației de Saint Gilles.
Prepozitura Sibiului(Hermannstadt/Nagyszeben), care a garantat autonomia bisericească a sașilor transilvăneni, înainte de reforma protestantă a purtat numele Sfântului Ladislau.
Uimitor so multumim pentru educatie