tudorduică-transsylvanica.ro

Noi aici suntem o țară, unică și milenară…

În mai puţin de 80 de ani, fasciștii, comuniştii şi pseudo-comuniştii de azi au distrus, aproape total, 800 de ani de civilizaţie şi cultură a saşilor transilvăneni, au rezolvat în mare proporţie şi pe şvabii din Banat şi Partium, să nu mai vorbim de cei din Bucovina, Basarabia şi Dobrogea…

Au expatriat la grămadă aproape toţi evreii scăpaţi de fascişti, că deh, ce ne trebuie nouă oameni inteligenţi și competenți. Au plecat peste 400,000 de maghiari și secui, peste 4,000,000 de români sătui de prostie, hoție, incompetență şi sărăcie…Aferim !!!

Oameni care au produs plusvaloare, cultură, arhitectură, ordine şi civilizaţie. S-au dus, obligat, forțat. Germanii şi evreii erau, acum şapte-opt decenii, fiecare în parte, în jur de 800.000(vezi recensământul din 1930). Acum, numărul lor s-a diminuat drastic, într-un caz, la 35.000, şi-n celălalt, sub 10.000. Mai există câteva zeci de mii care fac parte din familii mixte(există și un ușor trend de reîntoarcere în Transilvania, în ultimii ani).

În fapt, este vorba de tragedia războiului, de ororile Holocaustului, de suferinţele pedepselor colective din timpul deportărilor şi de plecările în masă din anii ’50-’80. O istorie recentă, dureroasă, plină de drame incomensurabile, despre care se vorbeşte prea puţin, (fiindcă la mulţi le pare bine că au plecat…nu erau nici ortodocşi şi nici daco-romani, ia mai dă-i dracului de săsălăi…)

Mai există întoarcere ? În fond, întoarcerea se poate face în multe feluri, iar istoria a făcut posibilă o nouă formă de întoarcere, una născută din tragedii şi suferinţe: întoarcerea la respect şi la preţuirea celuilalt, întoarcerea la credinţa într-un destin, de data aceasta mai larg, mai deschis, scutit de drame inutile şi de absurd, absurd pe care îl trăim noi, cei rămaşi, zi de zi…Sub una din cele mai penibile și incompetente administrații din istoria României moderne…

” Nu s-au întors în Germania, dimpotrivă au fost obligați, oarecum, să-și părăsească meleagurile natale (Siebenbürgische Heimat). Pentru mai toți a fost de fapt o dezrădăcinare, nu o întoarcere. Acasă, pentru sași, a fost, este și va rămâne, Siebenbürgen, süße Heimat.”

 

Citatul aparține prietenului năsăudean Daniel Claudin Sîrb.

 

În imagine, şvabi bănățeni deportaţi în Bărăgan

Comments

  1. Maria - mai 8, 2018 @ 7:11 pm

    Trist si adevarat.

    Reply

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte