Ruinele Cetății Adrian/Adorján vára/Königsburg

Ruinele Cetății Adrian, în maghiară Adorján vára, în germană Königsburg, de lângă satul Sălard, în maghiară Szalárd, în germană Königsburg, din regiunea Crișana, în maghiară Körösvidék, în germană Kreischgebiet și biserica reformat- calvină, inițial romano-catolică, construită în secolul al XV-lea.

„… În 1277 este ocupată, de la urmaşii direcţi ai constructorului, de către regele Ladislau al IV-lea Cumanul. A fost dăruită imediat lui Toma Borsa şi fiilor săi. A urmat asediul din anul 1294, ordonat de către Andrei al III-lea. Deşi cucerită, a fost lăsată în mâinile foştilor stăpâni.

A fost apoi rezidenţa palatinului Kopasz Borsa între anii 1302-1317, respectiv până la cucerirea sa de către regele Carol Robert. A de­venit cetate regală, asociată titlului de comite de Szabolcs, cel puţin până la 1349.

După acest an ajunge în patrimoniul reginei. În anul 1389, regina Maria a zălogit-o nobililor din familia Jakch, iar la 1395, Sigismund de Luxemburg o dăruieşte lui Nicolae de Zsidó şi fraţilor săi. De la ei, prin divizarea succesiunii trece, în sec. următoare, în stăpânirea familiei denumite Csáki (Engel P., Archontológia. I, p. 265).”

sursa, http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Transilvania/S/Salard/Salard.htm

Între anii 1291-1294, avem prima atestare documentară a localității Sălard, respectiv : in v. Zalard voyuode„Villa Zalard”.

Încă din anul 1395 avea statut de oppidum(oraș-târg)-oppidum regale Zalard, Zolard.

Pál Geregye, fiul lui Écs, jude al regatului maghiar, a construit Cetatea Adrian la începutul secolului al XIII-lea(1242-1276), imediat după invazia mongolilor. Această cetate a fost, până în secolul al XV-lea, așa numita cetate a „nobililor rebeli”(probabil legat de luptele dintre voievodul transilvănean Kán László/Ladislau Kan al II-lea și regele Ungariei I. Károly/Carol Robert).

…”În 1468 congregația provinciei observante din Regatul Ungar s-a ținut la Sălard. Biserica mănăstirii servea în acelaşi timp şi ca loc de înmormântare a membrilor familiei Csáki, astfel în 1468 au fost înhumați aici Francisc Csáki, comite al secuilor şi fiul acestuia, Benedict. În 1533 sub conducerea gvardianului Kamonczi Tamás congregația provinciei hotăreşte amenajarea unei săli pentru bolnavi, din vechea cameră destinată bolnavilor respectiv din trei chilii şi din sala bibliotecii. În 1535 mănăstirea era locuită de 22 de călugări”.

sursa text între ghilimele: http://enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=436.