Despre contele Teleki Sámuel
În 17 noiembrie 1739, s-a născut contele Teleki Sámuel, în satul Ghernesig, azi Gornești/Gernyeszeg/Kertzing, Scaunul Mureșului, în maghiară Marosszék, în germană Stuhl Mieresch, Principatul Transilvaniei.
A fost cancelar al Transilvaniei, om de cultură, fondatorul Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș/Marosvásárhely/Neumarkt am Mieresch.
Biblioteca Teleki-Bolyai, în maghiară Teleki-Bolyai Könyvtár, în latină Bibliotheca Telekiana, în germană Teleki – Bolyai Bibliothek, a fost construită între anii 1799-1804, sub îndrumarea directă a contelui Teleki Sámuel.
Biblioteca are cca 40.000 de volume, printre care 66 de incunabule și o mulțime de opere și ediții rare, din colecția personală a contelui.
Fondul „Teleki-Bolyai” a rezultat din asocierea celor două mari colecții distincte, respectiv Teleki, cu un număr de 40.000 de volume și Bolyai, cu 80.000 de volume.
Acestora li s-au adăugat, de-a lungul timpului, alte fonduri de carte și documente, provenite din mai multe biblioteci tradiționale din Transilvania. Colecția „Teleki” cuprinde, printre altele, cele 33 de volume ale Enciclopediei lui Diderot și D’Alambert, lexicoane contemporane și publicații ale unor Academii și Societăți științifice din Europa.
„Bunicul lui Sámuel, Mihály Teleki, deţinătorul uneia dintre cele mai mari averi din principat în acea perioadă, primise titlul de conte de la împăratul Leopold I, ceea ce însemna ridicarea în rang a întregii familii. Tatăl său, Sándor Teleki, s-a remarcat prin activitatea de susţinere financiară a activităţii şcolare.
Această preocupare permanentă a tatălui se răsfrânge şi asupra fiului căruia îi va fi asigurată o educaţie desăvârşită. Studiile elementare şi gimnaziale îi vor fi asigurate prin profesori particulari, aşa cum se obişnuia în familiile aristocrate, iar între anii 1759-1763 va frecventa universităţi din străinătate.
Oraşele unde îşi desăvârşeşte formarea scolastică sunt Budapesta, Viena, Basel, Strassburg, Karlsruhe, Köln, Utrecht şi Leiden. În ultimul an înainte de întoarcerea în ţară va ajunge inclusiv la Paris. Scopul acestor continue peregrinări este de a avea un acces cât mai bun la informaţii din toate domeniile: filosofie, literatură, istorie, matematică, fizică, ştiinţe naturale.
Întors în Transilvania, aduce cu el un număr impresionant de volume care vor constitui nucleul viitoarei biblioteci pe care o va înfiinţa la Târgu-Mureş.
În 1768 se va căsători cu Zsuzsanna iktári Bethlen. Tinerii soţi se stabilesc pe moşia contelui de la Dumbrăvioara. Fiind relativ izolat de lumea intelectuală din Vestul Europei, îşi menţine legăturile cu aceasta printr-o bogată corespondenţă. Implicarea activă în viaţa cultural-educativă transilvăneană vine odată cu ocuparea postului de curator al Colegiului din Aiud. În această calitate, Teleki se ocupă de reorganizarea studiilor, impunând o orientare raţionalistă.
Din anul 1774 va începe o nouă etapă în viaţa sa, şi anume implicarea în politica principatului prin deţinerea de funcţii. La început va fi numit comite suprem al comitatului Târnavei. În 1777 deţine funcţia de consilier al Guberniului Transilvaniei. Între 1780 şi 1790 este consilier intim al împăratului Iosif al II-lea.
În urma reformelor administrative ale împăratului se restructurează împărţirea teritorială a provinciei. În cadrul acestor măsuri Teleki va primi funcţia de comite al comitatelor unite ale Bihorului, Săbolciului, Aradului, Bichişului şi Csongradului.
Ascensiunea sa politică continuă cu funcţia de vicecancelar al Cancelariei Aulice. Este primul nobil de religie protestantă care ocupă un rang aulic atât de important în Imperiul Habsburgic.
După moartea împăratului Iosif al II-lea şi revenirea la vechea organizare politico-administrativă, în cadrul căreia Transilvania avea propria cancelarie separată de cea a Ungariei, Teleki va fi numit cancelar al Transilvaniei. Rămâne în această funcţie până în 1822, la stingerea sa din viaţă.”
Bibliografie:
Sebestyén Spielmann Mihály, Telekiana vol. Tîrgu-Mureş, oraş al artelor, volum editat de Primăria Tîrgu-Mureş în colaborare cu revista „Vatra”, pp.171-184.