Cu istoria României, aia scrisă pe colțul mesei, la comandă politică, am o problemă personală
Eu, cu istoria României, aia scrisă pe colțul mesei, la comandă politică, am o problemă personală fiindcă ea se învârte doar în jurul unui centru și al evenimentelor, care sunt legate de acel centru.
Prin centru mă refer aici nu neapărat la București, cum ar fi tentați unii să creadă, ci la ideea că doar Țara Românească(până și denumirea sugerează acest lucru) este miezul istoriei românilor, iar Transilvania, Banatul, Moldova sau Bucovina, sunt importante doar din perspectiva unirii cu Țara Românească.
Toate evenimentele din ultimii 2000 de ani se circumscriu acestui tip de istorie, ceea ce este în mare măsură fals și total neproductiv…
Mie îmi place să cred că istoria este mult mai locală, mai regională și evident mai pasionant de urmărit, decât din perspectiva unora care stau undeva sus, unitari și indivizibili, crezând cu tărie că toți ceilalți trebuie să facă ciocu mic, în numele unui foarte vag patriotism, care, de fapt, e mai mult de paradă…
De aceea, de exemplu, îmi plac monografiile mult mai mult decât sintezele, la fel cum îmi plac mult mai mult regiunile decât statul unitar național și indivizibil, bine ancorat în meandrele centralismului democratic…
Ne e frică de adevăr, ne comportăm, de și suntem net majoritari) ca niște asediați într-o cetate numită România. Nu putem concepe că ar putea exista și alte puncte de vedere privind istoria acestor teritorii, decât cel, să-i zicem, oficial.
Dacă eu, ca român ardelean, spun acum că în Transilvania secolului al IX-lea nu se poate vorbi de o populație românească, iar, după secolul al IV-lea, o populație neolatină, strămoșii noștri se forma în noua Dacie, la sud-vest de Dunăre, voi fi imediat atacat, contestat, înfierat, de către o mare parte a istoricilor, politicienilor, mass-mediei. Nu se poate purta un dialog onest, despre acest subiect.
Nici măcar nu contează dacă am spus un adevăr sau o minciună, contează doar să nu spun nimic ce ar putea contribui la distrugerea miturilor noastre dragi și călduțe…
Foto, satul Guttenbrunn/Zăbrani/Zábránz, Banat/Bánság/Банат.
Mă îndoiesc, că felul cum arată acest sat bănățean are de-a face cu istoria pe care o învață cetățenii români, de zeci de ani încoace…
Intrebare: maghiarii au scris si ei „istorie pe coltul mesei si la comanda politica” sau numai romanii au scris asa ceva?
Pentru a evita istoria partizana scrisa de partile implicate (romani si maghiari), avem la dispozitie istorici straini. In acest sens, iata doua surse credibile, pe care nu le putem suspecta de partizanate:
1. Elias Regnault – „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” (1855);
2. Karl Marx – patru manuscrise autografe pastrate in Arhiva „Marx-Engels” a Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam.
Cartea lui Regnault circula si in Romania (in original, in franceza) – se vinde cu 400 RON pe okazii_dot_ro, poate fi achizitionata din Bucuresti.
Manuscrisele lui Marx au fost publicate in Romania in 1964, sub titlul „K.Marx – Insemnari despre romani”, in forma originala (fotografii ale documentelor manuscrise si textul original tiparit – Marx a folosit un amestec de franceza, engleza, germana), impreuna cu traducerea in limba romana. La Institutul din Amsterdam, aceste manuscrise au cotele:
1. B 85: K.Marx: Heft XCI Excerpte;
2. B 86a, A 40: K.Marx: Heft LXXXVI A;
3. B 91: K.Marx: Heft XCI;
4. B 63: K.Marx: Heft LXIII.
Singurele comentarii facute de editor in volumul respectiv sunt de ordin tehnic – numarul de pagini al fiecarui manuscris, abrevierile la care a recurs Marx s.a.m.d.. In rest, numai text original si traducerea lui.
Ma tem, insa, ca lectura lui Regnault si Marx ar dobora in zbor corbii albi, ciorile negre s.a….
Cinstit si elocvent !!!!