Cuib de viespi/Darázsfészek/Wespennester
Această prăjitură este întipărită în mintea oricărui copil din Ardeal, care mergând la bunica era întâmpinat cu mirosul de vanilie impregnat în toată bucătăria. Aşteptam cu nerăbdare momentul când se deschidea cuptorul şi ne năpădea priveliştea acelui cuib de viespi fermecat, cu gust savuros şi lipicios pe degete. Amintiri care ne-au urmărit o viaţă.
Dacă vrei să îți delectezi familia cu o prăjitură deosebită, atunci vă recomand cuibul de viespi. Așa o bunătate de prăjitură, făcută din aluat, nu se mai poate găsi nicăieri.
Ingrediente:
pentru aluat:
25 gr. drojdie
2 linguriţe zahăr
4ml.lapte
500 gr. făină
200 gr. unt
5 gălbenuşuri de ouă
coajă de lămâie rasă
miez de vanilie
sare
pentru uns:
1 ou
1 căniţă de lapte cu zahăr şi vanilie
pentru umplutură:
250 gr. nucă măcinată
200 gr. unt
100 gr. zahăr
stafide opţional
Mod de prelucrare:
Drojdia se amestecă cu laptele călduţ într-un bol cu 2 linguriţe de zahăr şi 2 linguri de făină. Se omogenizează şi se lasă deoparte pentru 15 minute la dospit. Într-un vailing se toarnă făina se face o gaură unde se toarnă drojdia cu laptele, se amestecă, apoi se adaugă gălbenuşurile de ouă, coaja de lămâie rasă, miezul de vanilie şi puţină sare. Se frământă bine aluatul şi se lasă la dospit, într-un loc cald, ferit.
După ce aluatul a crescut, se întinde cu sucitorul, astfel încât să aibă o grosime de 0,5 cm. Untul la temperatura camerei, se amestecă cu nuca măcinată şi zahărul (stafide opţional). Pe suprafaţa aluatului se întinde umplutura de nucă şi apoi se rulează.
Cu un cuţit bine ascuţit se taie rondele de 2 degete grosime. Bucăţile de cuib de viespi se aşază într-o tavă unsă cu untură, opţional se ung pe deasupra cu ou bătut. Se coc în cuptor, aproximativ 20-25 minute la foc potrivit. Se scot din cuptor, se ung cu siropul rezultat din amestecarea laptelui cu zahăr şi vanilie şi se mai lasă încă 10 minute la copt.
Na, Poftă bună ! Jó étvágyat ! Guten appetit !
Vizitați pagina Gastronomicus Transylvanicus, unde veți găsi rețete vechi ardelenești și poveștile lor fascinante
https://www.facebook.com/GastronomicusTransylvanicum/