Despre învățământul românesc în perioada 1876-1918, în regatul maghiar și în Transilvania.

Am scris aceste rânduri, pornind de la foarte bizara percepție a unor istorici români(dar și al altor oameni de cultură) despre ce a însemnat politica de maghiarizare a românilor din Austro-Ungaria, după 1876, prin sistemul educațional propus.

Dacă în 1879, legea XVIII impune obligativitatea învățării limbii maghiare, care era limba oficială, începând cu al doilea an al şcolii populare, și de către elevii români, acest lucru este perceput ca o tendință de a-i maghiariza pe români.

Imaginați-vă ce scandal ar ieși azi, dacă maghiarii ar spune că obligativitatea învățării limbii române este o tendință de românizare a maghiarilor.

A existat o politică de maghiarizare a statului centralizat maghiar, dar cu siguranță ea s-a manifestat în alte moduri, nu prin obligativitatea cetățenilor țării să își învețe limba oficială( apropos, nici prin maghiarizarea prenumelor).

Fără de care, cum ar fi putut ajunge notari, avocați, doctori, ingineri, militari, profesori universitari, savanți de renume, oameni de afaceri prosperi ?

Un om de cultură ardelean, indiferent de etnia lui, cunoștea cu siguranță cel puțin două din cele trei limbi importante ale patriei.

Arhiepiscopul şi Mitropolitul Blajului Ioan Vancea a ridicat din banii proprii un internat pentru băieţi, pe care l-a transformat din anul şcolar 1892-93 în Şcoala civilă superioară de fete (cu nivel de liceu) iar pentru băieţi a construit un internat mai mare („Internatul Vancean”). Astăzi este sediul Facultăţii de teologie greco-catolică, departamentul Blaj.

Conform recensământului din anul 1910, vorbitorii de limbă maghiară reprezentau cca 48% din totalul populației regatului maghiar(Transleithania). Dacă am exclude Croația, procentul vorbitorilor de limbă maghiară ajunge aproape la 54%.

De ce spun vorbitori de limbă maghiară și nu maghiari ?Simplu, fiindcă recensământul nu a specificat „etnicitatea”, ci limba nativă, limba cea mai vorbită în familie și religia. Astfel, mulți evrei, armeni, șvabi, ruteni, țigani, etc. au declarat maghiara drept limbă nativă și au fost recenzați ca maghiari.

Procentajul evreilor de la recensământul din 1910 a fost de aproape 5%, deci fără ei, procentul maghiarilor scade de la 54% la 49%, sau de la 48 la 43%).

În Transilvania, Banat și Părțile Ungurești, recensământul din 1910 consemnează 54% vorbitori de limba română, 32% de maghiară, și 14% altele (majoritatea vorbitori de limba germană).

Limba maghiară(dar și cea germană, chiar dacă în mai mică măsură-vezi armata k.u.k. de exemplu)era limba oficială și  o limbă necesar a fi cunoscută, pentru a putea accesa serviciile de guvernare ca administrațiile locale, educația și justiția.

A cunoaște limba oficială(doar maximum 30% dintre români și cca 40% dintre sași știau scrie și citi în limba maghiară, la nivelul anulilor 1910-1918) era un lucru de bun simț, elementar, dar nu era, nici pe departe, obligatoriu.

Un subiect fierbinte este și situația școlilor confesionale ale românilor și sașilor din Transilvania, în perioada 1867-1918. Școlile fondate de biserici, în general școli primare, predau în limbile etniilor conlocuitoare. Tendința a fost de diminuare a școlilor confesionale și înlocuirea lor cu școli fondate de comune și întreținute financiar de guvern, unde toate materiile se predau în limba maghiară. Dar, majoritatea școlilor confesionale au rămas în funcțiune.

Românii aveau, la nivelul anului 1914, cca 2.600 de școli confesionale elementare, adică 15% din numărul total al școlilor elementare existente(românii reprezentând cca 15-16% din populația regatului maghiar) și cca 24-25 de licee și colegii( jumătate din ele colegii pedagogice). Situația școlilor românești, era mai bună ca a celor ale slovacilor, rutenilor, sau a germanilor din regat(cu excepția sașilor, care aveau o tradiție extrem de veche a învățământului confesional în limba germană).

Pe plan politic și electoral, a existat o favorizare a elementului maghiar și german, fiindcă aceste etnii erau în general mai bogate, iar votul fiind cenzitar, i-a favorizat în mod evident(Conform legii electorale din 1874, care a rămas valabilă până în 1918, doar păturile mai înstărite, adică cca 6% din întreaga populație a regatului avea drept de vot).

Cei mai defavorizați au fost sârbii, rutenii și românii,  după cum se va vedea mai jos, fiindcă ei aveau cea mai mare categorie de locuitori cu venituri mai mici.

Concret, în anul 1913, maghiarii, care reprezentau cca 55% din populație, aveau 60,2% majoritate electorală. Etnicii germani aveau 10,4% din populație și 13,0% din scorul electoral.

La slovaci  aveam 10,7% din populație și 10,4% din electorat), la români 15-16% din populație și aproximativ 10% din electorat.

Alte exemple:

Rusinii/rutenii- 2,5% din populație, 1,7% din electorat), croații (1,1% din populație, 1,0% din electorat), sârbii (2,2% din populație, 1,4% din electorat) și alte etnii (2,2% din populație, 1,4% din electorat).

Închei cu un citat, din legea învățământului din 1907, mereu greșit interpretată, de bocitoarele românismului ardelean pierdut…

1907 – Legea educației Apponyi făcea limba maghiară subiect obligatoriu de studiu în școli. Se extindea și asupra școlilor confesionale și comunale, care păstrau dreptul de a oferi instruire, în continuare, în limbile comunităților etnice conlocuitoare.

„Toți copiii, indiferent de limba lor nativă, trebuie să se poată exprima în maghiară, în scris și vorbit, până la sfârșitul clasei a patra (~ la vârsta de 10-11 ani)”

Păi care e problema ? Nu asta le cerem azi maghiarilor din România ? Să vorbească în limba oficială ?

P.S.

Veșnica tendință spre autovictimizare ni se trage de pe vremea dacilor, care au fost romanizați cu forța ?

bibliografie,

Învăţământul confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918, ed, II, de prof. dr. Paul Brusanowski

https://www.academia.edu/2086548/%C3%8Env%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3%A2ntul_confesional_ortodox_din_Transilvania_%C3%AEntre_anii_1848-1918_ed_II

sursa fotografie,

http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/39633