File de istorie transilvăneană și făgărășeană
File de istorie transilvăneană și făgărășeană. Mult mai nuanțate file, decât cele pe care le-am răsfoit până acum și în care ni se povestește invariabil despre grofii unguri și iobagii vlahi…Uneori a fost și așa, dar de cele mai multe ori, a fost cu totul altfel…
Vlahi/români făgărășeni, vorbitori de maghiară, latină sau germană, de care principatul ardelean s-a folosit din plin. Iar dorința lor de a promova în ierarhia socială, prin educație și cultură, este lăudabilă.
…”Din bogatele scripte domeniale, din amănunţitele socoteli princiare, din diversele acte ale vremii rezultă rolul de frunte al Ţării Făgăraşului în ridicarea şi răspândirea a zeci de dieci în întreaga Transilvanie, ba şi peste munţi în cancelariile domneşti din Iaşi şi Bucureşti.
În socotelile princiare din a doua jumătate a secolului al XVII-lea ale Anei Bornemissza, au putut fi numărate nu mai puţin de 53 nume de provizori, 52 de sameşi, 16 de administratori sau îngrijitori (gondviselők), printre acestea multe de provenienţă din târgurile şi satele făgărăşene.
Purtătorii unora, precum Andrei şi Ştefan din Luţa, au ajuns să deţină slujbe de sameşi(administratori de moșie) şi provizori(intendent, econom) pe domeniul cetăţii Gurghiului.
Ridicarea unui număr atât de mare de literati sau dieci din Ţara Făgăraşului se explică prin existenţa aici a unor structuri sociale interesate în ocuparea noilor funcţii ce reclamau cunoştinţe de scris şi socotit.
Trecutul şi caracterul fiscal al acestui mare domeniu princiar au permis perpetuarea unei numeroase boierimi şi ridicarea prin danii de zălogire a unei însemnate nobilimi condiţionare şi armaliste, alături de care actele consemnează mulţimea preoţilor, darabanţilor(pedestraș mercenar cunoscut sub numele colocvial de trabant), libertinilor(iobagi eliberați), târgoveţilor etc.
Toţi aceştia erau dornici să urce în ierarhia socială, să dobândească titluri prin ocuparea de funcţii domeniale, militare sau de curte, înţelegând însă că pentru reuşită trebuiau să treacă prin şcoală, să-şi însuşească competenţele necesare. De aici şi interesul pentru instruire, pentru frecventarea şcolilor, în primul rând a celor din Făgăraş, dar şi a altora mai înalte, colegiale şi gimnaziale, din Alba Iulia, Aiud, Orăştie, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi din alte oraşe şi târguri.
Multe dintre numele de tineri făgărăşeni care frecventează aceste şcoli se regăsesc în matricolele acestora, pentru ca apoi să-i întâlnim pe unii în cancelaria princiară, pe alţii, mult mai numeroşi, în slujbele de la curte, din comitate, oraşe, târguri, domenii şi cetăţi ale ţării.
Amintirea câtorva nume de dieci din Ţara Făgăraşului şi din cuprinsul
domeniului Gurghiu, cu carierele şi reuşitele lor sociale, ne poate confirma regula succesului acestora.
Astfel, Gabriel Bathori înnobila în 1613 pe dregătorul său economic (dispensator) Hangul Safar alias Boer de Viştea de Jos, pentru credinţa şi
slujbele credincioase făcute lui şi principilor predecesori, scutindu-i, se pare, sub titlul de boeronat, casa şi moşiile din Viştea de jos de toate dările, taxele, etc.
La 1638 Ştefan Leszai (de Lisa) prelua de la Ioan Luczai (de Luţa) provizoratul domeniului Porumbac, pentru ca doi ani mai târziu, în 1640, să ajungă provizor mare(főudvarbiró) al Făgăraşului, în timp ce fiul său omonim, într-o ascultare de martori, apărea în noiembrie 1675 ca notar al scaunului superior de judecată al Ţării Făgăraşului.
Provizor al Făgăraşului era în 1665 Ştefan Boier de Berivoi care slujeşte în diverse funcţii mulţi ani în şir. I-a urmat în provizorat, în 1667, Şerban sau Şorban Deak din Săsciori, respectiv, în 1670, Nicolae Boier de Făgăraş, în 1676 egregius Urbanus Thalaba de Săsciori şi în 1678 Servatius Talaba de Săsciori.
În ce proporţie şi cât de prezenţi erau în slujbele domeniului princiar localnicii făgărăşeni rezultă şi din ascultarea de martori din zilele de 4-22 noiembrie 1675 privind libertăţile boiereşti şi rânduiala plăţii tributului turcesc şi a goştinei pe porci, răspunsurile la întrebări fiind date şi de câţiva nobili şi boieri deţinători de funcţii.
Printre aceştia actul înscrie mai multe nume, precum al lui
Sigismund Boier de Recea, castelanul cetăţii Făgăraş,
Ştefan Leszai de Făgăraş, notarul scaunului superior de judecată al Făgăraşului,
Andrei Literatus de Luţa, asesor al aceluiaşi scaun de judecată,
Ladislau Boier de Copăcel, provizor al Făgăraşului,
Gabriel Literatus de Făgăraş, vicejudele nobililor,
boierii Radul Codrea de Drăguş, Lupul Piro de Ileni, Nicolae Gancia de Mărgineni, Aldea Taflan şi Mitrea Cocan de Mândra, asesori la scaunul inferior de judecată al Făgăraşului etc.
Constatăm că diecii, pe lângă slujbele obişnuite de provizori şi sameşi domeniali, îndeplineau multe alte funcţii, de la notari şi asesori ai scaunelor de judecată, la cele de vicejuzi ai nobililor, de la cancelişti în Tabla princiară la angajaţi în cancelaria mare a ţării (Ştefan Boier de Recea pe lângă secretarul Szalardi János), de scribi pe lângă prefectul domeniului Făgăraş (Ştefan Strâmbul din Şinca la 1669 sau Ioan Pap alias Precup de Făgăraş la 1689), la care am adăuga calitatea de curier la Înalta Poartă a lui Ion Tatar Boier de Drăguş care, pentru serviciile aduse principelui, a fost înnobilat în 1675.
O evidenţiere aparte credem că merită diecii făgărăşeni ajunşi secretari domneşti de limba maghiară şi latină, fiind răsplătiţi pentru această activitate atât de domnii români, cât şi de principii Transilvaniei.
Pentru secolul al XVII-lea, seria acestor secretari domneşti începe cu Ştefan Boier de Recea (egregius Stephan Boyer de Rechie), iniţial scrib şi notar al cancelariei mari princiare (scriba et notarius cancellarie nostre maioris), căruia Sigismund Bathori îi dăruia, în 1602, moşia şi curtea nobiliară de la Blidăreşti, din comitatul Solnocul Interior, pentru ca după februarie 1609 să ajungă în slujba de secretar al domnului moldovean Constantin Movilă.
Actele emise de cancelaria de la Iaşi şi scrise în latină sau maghiară sunt semnate distinct, pe lângă emitent, şi de Stephanus Boer de Rechie, domini Moldaviae secretarius. Despre Petru, fratele său mai mic, ştim că a ajuns în aceeaşi calitate pe lângă domnitorul Radu Mihnea al Ţării Româneşti.
La mijlocul secolului, calitatea de dieci domneşti este ilustrată de boierul Ioan Literatus Mondrai (de Mândra), secretarul şi tălmaciul de maghiară (secretarius et interpretus Hungarici) al domnitorului Gheorghe Ştefan, care pentru slujbele sale era înnobilat în februarie 1656, împreună cu fraţii săi Dumitru şi Ladislau. În blazonul diplomei princiare îşi găseşte locul şi mâna ce ţine unealta de scris, dovadă că meritele sale se datorau acestei îndeletniciri.
Activitatea lui în cancelaria moldoveană a fost continuată între anii 1659-1678 de Matei Ioan Diacul sau Literatul din Veneţia de Sus, care debutase în noua slujbă, potrivit unui act inedit semnalat recent, încă de pe timpul lui Acaţiu Barcsai. Astfel, în toamna anului 1660, principele se adresa în chestiuni legate de răscumpărarea unor nobili ardeleni de la tătari lui Matei Literatus din Veneţia, diac domnesc şi tălmaci de maghiară (Mattheo Litterato de Venice… domini Moldaviae principis scribae et interpreti Hungarico).
Concomitent, alţi făgărăşeni au activat ca secretari domneşti în Ţara Românească, aşa cum a fost cazul diacului Ştefan Boier (1655)30, respectiv al lui Ioan Diacul de Dridif (1662-1672 şi 1679-1681), despre care ştim, dintr-un act din 1680 al principesei Ana Bornemissza, că s-a ridicat dintr-o condiţie modestă, ajungând la treapta boierească în Ţara Românească şi la înnobilare în Transilvania.
Toţi aceşti deţinători de funcţii, purtători sau nu ai titlului de Literatus sau
Deak, recrutaţi obişnuit din boierime şi nobilimea mică condiţionară, mai rar dintre libertini şi oamenii de rând, stăpâni pe mânuirea condeiului în ale scrisului şi socotitului, aleargă după distincţii şi titluri, dobândesc beneficii economice şi prestigiu în schimbul serviciilor prestate şi bat la porţile ierarhiei nobiliare.”
sursa text,
http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2014/14.pdf