O sărbătoare care nu unește…

Foarte mulţi români sunt sincer indignaţi, de ce concetăţenii lor maghiari nu se bucură la unison cu ei, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, ba mai mult, unii dintre ei o consideră o zi funestă, de doliu pentru maghiarime…

Hai să analizăm această chestiune pe îndelete…Un prim răspuns îl găsim în nerespectarea prevederilor Declaraţiei de la Alba Iulia, care spunea printre altele:

„Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie, cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.”

Oare ce şanse mai sunt acum de a aplica acel concept, numit deplină libertate naţională, când, în 1918, cu 53% din populaţia Transilvaniei formată din români şi 47% din alte comunităţi etnice, nu s-a aplicat decât în foarte mică măsură, acum, când 71-72% din populaţia Transilvaniei și Banatului este formată din români…

Unde a fost dreptul de reprezentare în corpurile legiuitoare când, din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, nu a făcut parte nici un reprezentant al comunităţilor etnice ? De la început am pornit cu aere de stăpâni, iar rezultatul nefast al acestei politici îl trăim din plin şi astăzi. Transilvania, Banatul şi Bucovina, au fost tratate ca nişte teritorii cucerite, nu unite, acesta este tristul adevăr…

Desigur, acea Declaraţie nu era obligatorie, dar din punct de vedere moral cel puţin, politicienii români au greşit flagrant faţă de cei 47% dintre cetăţenii Transilvaniei, care nu erau români…

„Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”

Azi, când biserica ortodoxă este stat în stat, cam cum credeţi că se simt membrii celorlalte confesiuni ? Cum credeţi că se simt greco-catolicii, romano-catolicii, reformaţii, unitarienii sau evanghelicii, în faţa ofensivei ultranaţionalismului ortodox ? Cum credeţi că ne simţim noi ardelenii şi bănăţenii, indiferent de etnie, în faţa acestei ofensive continue şi agresive, a unei biserici de tip stat ?

Intenţionat sau nu, vă las pe voi să spuneţi, statul român a comis greşeli după greşeli, repetând parcă trase la indigo, exact greşelile comise de statul austro-ungar !!! Să dăm câteva exemple în oglindă:

– prenumele neromâneşti au fost schimbate în variantele româneşti
– lipsa totală a autoguvernării, autonomiei, creându-se în timp un stat supercentralizat şi naţionalist.
– înainte de 1918 se învăţa istoria şi geografia în limba maghiară, am preluat şi noi exact la fel !!!
– s-au schimbat denumirile maghiare sau germane la sute de localităţi, în unele perioade interzicându-se chiar şi folosirea numelor maghiare pentru localităţi şi denumiri geografice.
– pe lângă fenomenul normal de asimilare naturală( între 1867-1918, populaţia românească a scăzut cu cca 4-5%) s-a dus o politică de stat brutală, pentru schimbarea raportului etnic în oraşele din Transilvania şi Banat, astfel încât din 1918 până azi ,procentul românilor din Transilvania şi Banat a crescut de la 53% în 1918, la 73%. În oraşe, raporturile procentuale au fost pur şi simplu inversate, fără să se ţină cont de tradiţiile de secole ale acestor regiuni.

Sigur că era nevoie de români mai mulţi în unele oraşe, dar ceea ce am făcut noi a depăşit nişte limite ale bunului simţ. După estimările făcute după 1990, cca 1,000,000 de români din Vechiul Regat au venit în Transilvania şi Banat. Saşii, şvabii, evreii și armenii au dispărut în proporţie de 85-90%, maghiarii au pierdut peste 400,000 de persoane, iar românii ardeleni şi bănăţeni au pierdut şi ei peste 800,000 de persoane. Azi, Transilvania şi Banatul mai au 6,750,000 de locuitori, cca 33% din populaţia României…

Greşelile făcute de maghiari, în perioada dualistă, sunt evidente şi orice maghiar corect le recunoaşte cu jenă. Dar probabil că e mult mai simplu să aplici principiul dinte pentru dinte, decât să încerci să rezolvi problemele onest.

Iată de ce, maghiarii nu sunt fericiţi de 1 Decembrie şi consideră că alegerea ca zi naţională este făcută intenţionat împotriva lor, când se putea găsi foarte uşor orice altă variantă, care să nu le zgândăre susceptibilităţile.

Ziua de 10 mai este cea mai potrivită alegere pentru ziua națională, fiindcă atunci s-a declarat independența României, fiindcă atunci eram regat și nu republici(comuniste sau cleptocratice), conduse de o clasă politică jenantă.

Cu toate acestea o respectă, dar să le ceri să şi exulte de bucurie, e un pic cam mult !!!
Le cerem mereu să fie buni români, să fie solidari, dar i-am tratat totdeauna ca cetăţeni de rangul doi. Iar dacă vreunul îndrăzneşte să comenteze, imediat îi aducem aminte că şi ei ne-au tratat la fel de-a lungul istoriei, sau dacă nu le convine, să plece în Ungaria !!!

Nu aceasta este soluţia optimă într-o Europă civilizată, ci o mult mai mare deschidere faţă de tradiţiile, cultura, salvgardarea patrimoniului comunităţilor etnice şi religioase din România.

Pentru ca ziua de 1 Decembrie să fie cu adevărat o zi naţională a tuturor cetăţenilor români,  va trebui să fim mai toleranţi şi să acceptăm diferenţele dintre noi. Fiindcă aceste diferenţe, dau farmecul unic al Transilvaniei şi Banatului.

Haideţi să salvăm ce se mai poate salva şi să nu lăsăm ura şi şovinismul să prevaleze între noi.

Românii şi maghiarii au în faţă o perspectivă foarte bună, cu o singură condiţie: să înveţe a se respecta reciproc !!!

Intrarea Regimentului 16 Dorobanți „Fălticeni” la Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, 1919.

Aş încheia acest text, cu cuvintele lui Kós Károly:

„Omul transilvan este determinat de acest pământ sub toate aspectele […]. Există un psihic transilvan, care nu este un privilegiu al maghiarimii ardelene, ci şi o predestinaţie a comunităţilor germane şi române din Transilvania.” Puteţi schimba român cu maghiar şi veţi obţine acelaşi rezultat.

„De o mie de ani se petrece pe pământul Transilvaniei miracolul celor trei popoare şi culturi, care trăiesc laolaltă păstrându-şi – pentru că pot să-şi păstreze – caracterul particular, dar pe lângă acesta îmbracă şi un caracter comun, care le diferenţiază faţă de toate popoarele şi culturile din jurul lor.”

Dacă vom înţelege odată pentru totdeauna că ceea ce ne uneşte este mult mai important, decât ceea ce ne desparte, atunci copiii noştri vor putea spune, nu peste mult timp: 1 decembrie, sau 15 martie ne unesc şi nu ne dezbină…

Tudor Duică.