Episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru
Încă un exemplu de ce este nevoie de o istorie separată a Transilvaniei şi Banatului, care să cuprindă în ea, personalităţile tuturor comunităţilor etnice, ale tuturor cultelor şi, bineînţeles, acolo unde există versiuni diferite, neclarităţi, dubii, să fie expuse toate variantele posibile. Doar aşa ne putem redefini, doar aşa vom şti cine suntem şi cine sunt cei de lângă noi…
Ioan Ploscaru (n. 19 noiembrie 1911, Frata/Magyarfráta/Frattendorf, comitatul Cluj/Kolozs vármegye/Komitat Klausenburg- d. 31 iulie 1998, Lugoj/Lugos/Lugosch) a fost un episcop greco-catolic, român ardelean, deținut politic, autor de memorii.
Urmează cursurile teologice la Academia Teologică din Blaj/Blasendorf/Balázsfalva, iar la 17 septembrie 1933 a fost hirotonit preot. A fost profesor de religie la Brașov/Kronstadt/Brassó și apoi preot la Ocland/Oklánd/Hochland, pe atunci reședință de plasă în județul Odorhei, azi, în județul Harghita.
În 1936, a fost trimis la Universitatea din Strasbourg (Franța), unde a studiat până în 1939, an în care a plecat la Institutul Catolic de la Paris, pentru pregătirea tezei de doctorat. În mai 1940, trupele germane au pătruns în Franța, iar la 6 iunie 1940, se aflau la porțile Parisului.
Franța a fost obligată să capituleze la 22 iunie 1940. În aceste condiții, tânărul teolog Ioan Ploscaru a părăsit în grabă Parisul și a sosit la Lugoj, unde a fost numit secretar episcopesc, canonic, iar apoi vicar general.
Lugoj – Catedrala Greco-Catolică ”Pogorârea Sfântului Spirit”
La data de 30 noiembrie 1948, după arestarea episcopului Ioan Bălan, a fost consacrat episcop titular de Trapezopolis și auxiliar al Episcopiei de Lugoj, de către nunțiul apostolic Gerald O’Hara (Episcop de Savannah, Statele Unite ale Americii) la București, asistat fiind de arhiepiscopul romano-catolic de București, Alexandru Cisar, în capela Nunțiaturii Apostolice de la București, aflată la acea vreme pe strada Lueger, la numărul 5.
O zi mai târziu, la 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Episcopul Ioan Ploscaru a fost reținut fără mandat de arestare în 29 august 1949.
A fost încarcerat între anii 1949-1955 și 1956-1964. În anul 1951 s-a aflat în închisoarea Sighet, în celula de lângă camera în care a murit fericitul episcop Anton Durcovici.
În 1957 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie și uneltire contra ordinii sociale.
La 4 august 1964 a fost eliberat din închisoarea de la Gherla, într-un lot din care mai făcea parte, între alții, și părintele Pompeiu Onofreiu de la Sibiu. A fost urmărit, în mod constant, până în 1989.
La moartea episcopului Dragomir (Aprilie 25, 1985). Din dreapta, Ioan Chertes, Alexandru Todea şi Ioan Ploscaru
În 1990, datorită înțelegerii cu mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu, episcopul Ioan Ploscaru a fost primul ierarh unit instalat în propria catedrală episcopală după 1989.
Atât Catedrala din Lugoj „Coborârea Sfântului Spirit”, cât și alte biserici greco-catolice din Banat, au fost retrocedate în mod amiabil proprietarului de drept.
Astfel, la 21 ianuarie 1990, Ioan Ploscaru a săvârșit prima liturghie arhierească greco-catolică în Catedrala din Lugoj, după prigoana din anii 1948-1989.
sursa,
wikipedia
http://www.bru.ro/lugoj/lista-episcopilor/ips-ioan-ploscaru/
Am avut onoarea..de a-l cunoaste!!!Nu am cuvinte sa-l caracterizez!!!Odihneasca-se in pace!!!
Servus Dimi, o mare personalitate