Moscopole. Memoriile glorioase ale orașului pierdut

În manualele şcolare nu veţi găsi nimic despre istoria şi însemnătatea acestui oraş. E mult mai important să scriem despre ipotetice istorii de acum 2000 de ani…

Moscopole, în albaneză Voskopojë, Voskopoja; aromână Moscopolea; greacă Μοσχόπολις, Moscopolis; macedoneană şi bulgară Москополе, Moskopole; sârbă: Москопоље, Moskopolje; în italiană Moscopoli, este un mic sat din sud-estul Albaniei. Numele alternativ Voskopolis înseamnă Oraşul Păstorilor(Păcurarilor).

 

În secolele XVII-XVIII era unul din cele mai bogate şi mai mari oraşe din Balcani şi din Imperiul Otoman, considerat de unii istorici ca al doilea oraş ca putere economică după Constantinopol, centru cultural și comercial al aromânilor(armânjilor, vlahilor, Βλάχοι), aici apărând prima tipografie din Balcani, în afara oraşului Constantinopol. A avut numeroase colegii şi biserici, fiind un mare centru de cultură al aromânilor, dar şi al culturii greceşti, din care aromânii făceau parte de sute de ani.

Orașul a fost distrus în întregime, în anul 1788, de către Ali Pașa din Ioannina, în greacă Ιωάννινα. În anii 1760-1770, când se găsea la apogeul dezvoltării sale, avea cca 60-70.000 de locuitori( unele surse dau cifre mai mici, cca 35.000).

O mare parte a diasporei aromâneşti din România, Grecia dar mai ales Imperiul Austriac şi mai apoi Austro-Ungaria( inclusiv Transilvania) este originară din Moscopole.

În anul 1774 istoricul suedez Johann Thunmann a scris o istorie a aromânilor, a vizitat Moscopole şi a dedicat spaţii ample comunităţii aromâne din oraş. Majoritatea locuitorilor erau aromâni, cu importante comunităţi greceşti şi albaneze. Lingua franca era evident limba greacă, deşi toată lumea cunoştea şi limba aromânească.

Spre mijlocul secolului al XVIII-lea orașul a evoluat mult datorită comerțului cu Germania, Veneția și Constantinopol, având mai multe manufacturi, mai ales de prelucrare a lânii şi de covoare, dar şi ateliere de prelucrare a argintului, cuprului şi aurului, în jur de 25-30 de biserici(!!!!), bănci și chiar o universitate (Noua Academie sau Hellênikon Frôntistêrion, fondată în 1744).

Era o adevărată efervescență culturală, mulți autori publicându-și lucrările atât în greacă (limbă de cultură)cât și aromână scrisă în alfabetul grec. În 1770, aici a apărut primul dicționar al celor 4 limbi balcanice moderne (greacă, albaneză, aromână și bulgară, scris de Daniil din Moscopole (1754–1825, în greacă Δανιήλ Μοσχοπολίτης, Daniil Moschopolitis, în aromâneşte Daniil Moscopoleanu)

 

Începând cu 1769, oraşul începe să fie atacat de bande ale albanezilor musulmani. Atacul din 1788 al trupelor albaneze conduse de Ali Pașa asupra orașului, a dus la distrugerea aproape totală a localității.

Supraviețuitorii au emigrat în Grecia (unde au revenit la ocupațiile lor vechi – creșterea animalelor), Serbia, România și Bulgaria. O parte din elita comercială a emigrat în Austria, Ungaria, mai ales în Viena și Budapesta, dar și în Transilvania, unde au jucat ulterior un rol esențial în dezvoltarea elitelor românilor ortodocși.

Orașul nu a mai reușit să atingă din nou statutul său precedent și a fost distrus din nou în 1916 în timpul primului război mondial, iar clădirile rămase au fost dărâmate în timpul luptelor partizane din al doilea război mondial. Din vechiul oraș au mai supraviețuit doar șase biserici, mănăstirea și podul de la Sf. Vineri. În 2002, cinci biserici au fost trecute pe lista primelor 100 de monumente aflate în pericol de dispariție.

Localitatea de astăzi este doar un mic sat de munte aflat în districtul Korçë din Albania.
Memoriile glorioase ale orașului pierdut Moscopole rămân însă o parte importantă a culturii aromâneşti şi implicit a celei româneşti. Chiar dacă statul român se face că nu vede, istoria ramurii balcanice a românilor, este fascinantă şi de cele mai multe ori necunoscută marelui public…